DOVE, pentru maini fericite

Bună tuturor,

Aşa cum v-am obişnuit până acum, eu particip la campaniile organizate de BuzzStore şi de data aceasta am fost selectată să testez săpunul-cremă lichid Dove.

Am primit acest pachet fix cu două zile înainte de a pleca într-o delegaţie şi nu m-am puţit abţine să nu iau cu mine un asemenea produs. Pot să spun că după atâta treabă şi cu asemenea program încărcat ce am avut, mâinile mele au fost foarte catifelate şi nu uscate, ceea ce mi-a dat o stare de confort.

Deşi folosesc un gel de dus de la Dove, nu am încercat şi săpunul lichid, dar uite că s-a rezolvat problema. Sunt cu totul încântată mai ales de parfumul pe care acesta îl lăsă.

IMG_3772.JPG

Ce puteţi face ca să intraţi în posesia unui asemenea Kit sau cum să participaţi şi la alte campanii organizate de Buzzstore? Este foarte simplu.

Înscrieţi-vă pe link-ul acesta, completaţi cu datele personale, iar când o nouă campanie apare, trebuie doar să completaţi un chestionar şi astfel aveţi posibilitatea să vă număraţi printre câştigătoarele unui kit de testare. 🙂 #buzzdove

 

Prticip la campania de testare #buzzsilan

Am fost plăcut surprinsă să văd că am fost selectată pentru a participa în campania #buzzsilan organizată de Buzzstore. Deşi au fost foarte multe discuţii, din ce am văzut eu, legate de cine/ce/cum/şi felul în care sunt selectate persoanele, pot să vă mărturisesc că eu, deşi sunt studentă şi nu am niciun fel de “pila” al buzzstore, am fost selectată. Am mai participat şi la campania BuzzBatiste de care am fost super încântată, având în vedere că a fost prima mea campanie şi cu şi mai mult entuziasm o încep pe a doua.

Astăzi tocmai ce am fost la croitorie, să îmi scot o rochie de la strâmtat pentru o petrecere, acum am onoarea să o spăl cu noul balsam de rufe. Am spălat şi lenjeria de pat şi chiar aseară când m-am învelit cu ea, stăteam şi mă întrebam de unde vine mirosul acela parfumat? Făcusem baie, iar gelul de dus nu mirosea aşa. Mi-a luat ceva, după ce am reluat activitatea mea din acea zi, cu gândul de a afla până la urmă de unde vine mirosul, mi-am adus aminte că am pus lenjeria de pat la spălat.

Miroase excelent şi după ce am văzut în broşură şi pe site, balsamul de rufe se poate pune într-o sticluţă cu câteva beţe de bambus şi poate juca rolul de parfum de cameră. Asta îmi imaginez eu, deşi spune cu exactitate ca ” într-un pahar cu apă se adaugă 2 degete de Silan Soft&Oils şi se înmoaie 2 beţe după care se lasă la uscat cu vârful în sus”.
Vă las şi vouă un link către BuzzStore ca să aruncaţi un ochi, iar dacă sunteţi interesaţi/te puteţi să vă înscrieţi pe platforma lor şi aveţi ocazia să primiţi şi voi produse spre testare.

BUZZStore-Silan-Slide-Site-895x313-4.jpg

 

Organic Baby devine Rangali

Buna tuturor, asa cum spuneam si mai inainte, Bacalaureatul se apropie foarte repede si nu mai am timp de nimic. Dar mai fac cateva pauze (pauzele lungi si dese, cheia marilor succese). Ce m-a ridcat din caietul de studiu, a fost un mail primit de la Organic Baby prin care anunta ca isi schimba numele in Rangali.

rangali-banner

Am intrat in contact cu Organic Baby acum ceva timp, cam un an, prin programul lor de afiliere pentru bloggeri, dar pentru ca nu ma incadram atunci cu blogul, am ramas un simplu cumparator de-al lor.

Ce spun ei si cum au ajuns la decizia asta? Scot cateva citate din comunicatul lor de presa :

Organic Baby, unul dintre cele mai mari magazine online de produse bio și naturale, îşi schimbă de astăzi denumirea în Rangali. Sub sloganul „Be naturally beautiful” Organic Baby, de acum Rangali, introduce un nou concept, care se adresează acum fiecărui membru al familiei şi nu doar bebeluşilor şi copiilor.

Sub noua denumire se vor regăsi aceleaşi produse de calitate, cu adevărat naturale şi organice. În spatele Rangali vor lucra aceeaşi oameni minunaţi, care vor promova la fel de bine ca până acum stilul de viaţă natural şi sănătos.

Stiati ca luna aceasta Organic Baby implineste 6 ani? Pentru ca ne-am facut mari si pentru ca intre timp deja pe rafturile noastre se gasesc peste 1000 de produse care se adreseaza tinerilor, adolescentilor sau familiilor care nu au neaparat copii, ne-am hotarat sa ne facem cadou un nume nou: RANGALI

Pe acest site se imbina mai multe firme care se intrec in preturi, destul de accesibile pentru produse organice sau bio. Imi aduc aminte ca ma atrasese un produs, o ceara depilatoare cu zahar. Desi era luna septembrie de cand am vazut oferta, acum nu mai stiu dece chiar acel produs il tin minte.

Cel mai atractiv lucru, pe care nu il vad prea des; adica de loc dar incerc sa salvez reputatia si altor site-uri, este acel program cu Blogge-erii. Desi in tara noastra, ideea de publicitate prin bloggeri este sustinuta de 3 mari site-uri printre care si actualul Rangali, nu este de ajuns. Daca este sa ne comparam cu alte state, este deja o slujba sa scrii pe blog sau sa faci publicitate sau sa iti spui parerea si pe Youtube. Din declaratiile altor persoane care se lauda cu un material bine pregatit pe Youtube si un numar mare de vizitatori, am inteles ca acestia castiga foarte putin.

Loteria bonurilor fiscale

Cum stati cu bonurile? Va pregatiti pentru loterie?

Eu am strans deja cateva, iar acum observ cam cati bani se duc pe zi.

Dar sa fiu cinstita, dar jumatate din magazinele de la care facc cumparatur primesc bon si dupa cum spun cei de la guvern, daa nu imi dau bon pot sa plec cu produsul.

Aha! Si cune ma urmareste apot cu matura sau imi mai vinde ala ceva a doua oara?


Orice bon fiscal emis in Romania de la 1 februarie si pana la finalul lunii martie se poate transforma intr-un loz castigator, la Loteria bonurilor fiscale din 13 aprilie.

Daca vreti sa aveti o sansa la Loterie, incepand de duminica trebuie sa adunati toate bonurile pe care le primiti pentru produsele cumparate pana pe 29 martie. Suma de pe bon trebuie sa se incadreze intre 1 si 999 de lei.

Pe 13 aprilie se va face prima extragere. Castigatorul va fi cel care are bonul fiscal cu data si suma extrasa la loterie.

Rezultatele extragerilor, care dupa cea de la Paste vor fi lunare, vor fi publicate pe site-ul Ministerului de Finante.


Blog My Valentine

Chiar daca sarbatoarea de Valentine’s day este preluata de la americani, a intrat repede si in cultura noastra. Fiecare are modul lui de a serba aceasta zi minunata, este inca un motiv sa sarbatorim.

BlogAwards promite sa ne ajute sa facem aceast eveniment, unul memorabil, provocandu-ne la cateva campanii, unde avem sanse sa catigam premii.

Fiecare blog-er care s-a angajat sa scrie pentru intreaga lume, este invitat sa isi exprime opinia la campaniile organizate de BlogAwards, avand sanse sa se perfectioneze, sa intalneasca lume noua, dar sa si castige premii in cadrul fiecarei campanii, la care doreste sa se inscrie.

Daca te-am convins, uite cateva reguli:

    • Scrie un articol de promovare a evenimentului Blog My Valentine de minim 200 de cuvinte in care sa introduci un link catre pagina http://www.blogawards.ro/.
    • Promoveaza articolul pe facebook (postarea sa fie publica) si twitter(optional) cu hashtag-ul #roblogawards si inscrie link-ul postarii in formularul de pe aceasta pagina. Pentru vedea un link de postare facebook se face click dreapta pe data postarii si se copiaza link-ul.
    • Participa la minim 75% din campaniile individuale Blog My Valentine.Data limita: 10 februarie 2015